Vestiarul stadionului „Fadil Vokrri”, care i-a găzduit pe „tricolori” în deplasarea de la Priștina, a fost lăsat în stare impecabilă de fotbaliștii lui Mircea Lucescu, după ce au învins-o pe selecționata din Kosovo cu 3-0.
„România a trecut pe aici”, au scris reprezentanții echipei naționale într-o postare distribuită pe rețelele de socializare, dorind să arate că gestul de la EURO 2024 a fost repetat. După meciul cu Olanda din optimile Campionatului European, delegația României a recurs la o acțiune similară, care i-a permis să devină celebră la nivel internațional.
Vineri seară, 6 septembrie 2024, România a învins-o pe Kosovo la Priștina, scor 3-0 în prima etapă din noua campanie de Liga Națiunilor. „Tricolorii” s-au descurcat excelent la nivelul gazonului și au dominat jocul de la un capăt la celălalt. La nivelul tabelei de marcaj, cei care au punctat au fost Dennis Man, Răzvan Marin și Denis Drăguș.
Însă, fotbaliștii lui Mircea Lucescu au dat dovadă de clasă și în afara suprafeței de joc. Chiar dacă au fost apostrofați de suporterii echipei gazdă, „tricolorii” nu le-au purtat ranchiună kosovarilor și au ținut să lase vestiarul într-o stare impecabilă.
Așadar, după ce Nicolae Stanciu și compania au părăsit stadionul „Fadil Vokrri” din Priștina, reprezentanții echipei naționale au dorit să realizeze un scurt clip pentru a evidenția gestul fotbaliștilor.
ROMÂNIA a trecut pe aici! La revedere, Priştina! Mulţumim de găzduire”, au scris cei din delegația României, pe rețelele de socializare, împreună cu imaginile video care arată curățenia lăsată de jucători.
View this post on Instagram A post shared by Echipa națională a României (@echipanationala)
A post shared by Echipa națională a României (@echipanationala)
Se pare că tradiția începută la EURO 2024 a fost păstrată în sânul echipei naționale. După eliminarea din Germania, scor 0-3 cu Olanda, în optimi, reprezentanții echipei naționale au lăsat vestiarul de la Munchen curat „lună” și au postat și un mesaj de mulțumire pentru găzduirea de care au avut parte la Campionatul European.
Gestul „tricolorilor” de atunci a devenit viral pe rețelele de socializare și inclusiv UEFA a ținut să aplaude public delegația României. Prin intermediul unei postări realizate pe rețelele de socializare, forul continental scria:
Oaspeții perfecți. După eliminarea de la Euro 2024 de aseară, România a lăsat vestiarul din Munchen impecabil, cu o scrisoare emoționantă pentru gazdele lor germane. Mesajul arată: «UEFA EURO 2024 a fost una dintre cele mai importante experienţe fotbalistice din istoria noastră şi ne-a bucurat faptul că Germania a fost cea care a oferit scena. Fiecare meci, fiecare emoţie, fiecare experienţă ne-a unit în jurul magiei fotbalului. Plecăm din Germania ştiind că am dat totul pentru România şi suntem recunoscători pentru tot ceea ce am trăit aici. A fost o onoare să facem parte din marea familie a fotbalului european. Vă mulţumim mult pentru că ne-aţi făcut să ne simţim ca acasă! Suntem recunoscători pentru toate facilităţile care au fost o mare parte din experienţa noastră pozitivă la EURO 2024. Echipa naţională a României»”, a fost mesajul celor de la UEFA.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER